Un factor rar adus în discuție care face mai grea respectarea unei diete este toleranța, corpul nostru fiind obișnuit cu o anumită cantitate de grăcime, zahăr sau sare. Cu cât mâncăm mai mult, cu atât avem nevoie de cantități mai mari pentru a simți gustul.
Un nou studiu arată că acest obicei ar putea fi eliminat, iar pofta de dulce ar putea să nu mai reprezinte o problemă. Alte studii au arătat că este posibil să îți înveți papilele gustative să ceară mai puțină sare. Pe măsură ce scazi cantitatea de sare , mâncărurile consumate de obicei o să înceapă să ți se pară prea sărate.
Într-un studiu de dimensiuni reduse publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică, cercetătorii au descoperit că aceeași metodă ar putea fi folosită și în cazul zahărului. Aceștia au selectat 29 de oameni care consumau cel puțin două băuturi îndulcite pe zi și le-au cerut să evalueze cât de dulci li se par unele deserturi și băuturi. Jumătate dintre participanții la studiu au fost rugați să diminueze cantitatea de zahăr cu 40%, în timp ce ceilalți au rămas la aceeași dietă. După trei luni, aceștia au fost lăsați să mănânce ce voiau timp de o lună, scrie Time.com
Oamenii care scăzuseră cantitatea de zahăr au considerat că dulciurile și băuturile gustate erau mai dulci în comparație cu cei care mâncaseră la fel de dulce pe toata perioada studiului, confirmând faptul că experimentul a funcționat ca în cazul sării. Este important de menționat că efectul nu a ținut în momentul în care oamenii au revenit la vechile obiceiuri alimentare.